
În ultimele zile, au fost înregistrate peste 30 de cazuri de înec, unele dintre ele soldate cu pierderi de vieți omenești – adulți, tineri, adolescenți și copii se numără printre victime.
Aceste tragedii s-au produs în lacuri, iazuri din localitate și râul Nistru – zone neamenajate și adesea periculoase.
Recomandăm:
- Să vă scăldați doar în bazine acvatice special amenajate;
- Să respectați indicatoarele plasate pe suprafața apei – acestea marchează limitele sigure;
- Să evitați înotul cu obiecte improvizate și săriturile în apă de la înălțimi periculoase – acestea pot cauza traume sau înecuri.
Părinții și îngrijitorii:
- Nu lăsați copiii singuri în preajma apelor, nici măcar pentru câteva momente;
- Nu permiteți deplasarea acestora nesupravegheați către lacuri sau râuri – în caz de urgență, un copil nu poate interveni eficient fără ajutorul unui adult.
Scăldatul este periculos în următoarele condiții:
- Dacă a consumat băuturi alcoolice înainte de a intra în apă.
- Dacă are probleme de sănătate;
- Dacă persoana nu știe să înoate bine și merge în zone adânci;
- Chiar și pe timp de noapte, unii se aventurează în apă – acest lucru este extrem de riscant din cauza lipsei de vizibilitate și a imposibilității de a fi observați în caz de pericol.
Dacă observați că o persoană se scufundă sau a intrat în apă și a dispărut din câmpul vizual, apelați imediat 112!