Peste 160 de militari în termen şi prin contract din Brigada de infanterie motorizată „Moldova” şi Regimentul de Aviaţie „Decebal” au participat la exerciţiul tactic cu trageri de luptă „Efortul nordic 2019”, care a avut loc la Centrul de instruire militară de la Bălţi.
Antrenamentele, desfăşurate la nivel de companie, au avut ca scop exersarea acţiunilor de luptă a subunităţilor de infanterie motorizată cu utilizarea diferitor sisteme de armament de artilerie terestră și antiaeriene.
Scenariul antrenamentelor a cuprins trageri de luptă din armamentul ușor și greu de infanterie, din tunurile obuziere M-30, antitanc MT-12, precum și instalațiile antiaeriene ZU 23-2. De asemenea, au fost utilizate mijloacele blindate TAB-71 M, BRDM-2 și mașinile militare de transport ZIL-131 și GAZ-66.
Exerciţiul a fost urmărit de ministrul Apărării, Pavel Voicu, şeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Gorgan, şi militari din corpul de comandă al Armatei Naţionale.
Pavel Voicu a spus la final că a rămas mulţumit de abilităţile militarilor, felul cum au acţionat la executarea misiunilor şi de spiritul de echipă pe care l-au demonstrat aceştia pe tot parcursul exerciţiului.
„Vreau să apreciez efortul semnificativ al comandanţilor, fără contribuţia cărora acest exerciţiu nu s-ar fi desfăşurat la nivelul pe care ni l-am dorit. Am văzut precizie, determinare şi motivaţie. Sper să rămâneţi aşa în continuare — la fel de devotaţi misiunilor ce ne revin”, a menţionat ministrul Voicu.
De menţionat că, exerciţiul „Efortul nordic” face parte din planul pregătirii de luptă al Armatei Naţionale pentru anul 2019, fiind un element important în sistemul de instruire a Armatei Naţionale, care contribuie la menţinerea unui nivel optim al pregătirii profesionale a militarilor şi al capacităţii de luptă a subunităţilor.
Dina Roșca