
În noul an academic, peste 150 de persoane cu vârsta de peste 60 de ani din Chișinău, Bălți și Cahul au ales să devină din nou studenți în cadrul inițiativei Universitatea de Vârsta a Treia. Fiecare participant urmează un curs obligatoriu de abilități digitale și un curs la alegere dintr-o ofertă diversă care include: limba engleză, educație juridică, longevitate sănătoasă sau istoria secolului XX. Prin aceste activități, persoanele în etate își consolidează competențele utile pentru viața cotidiană și își mențin mintea activă și conectată la realitățile societății moderne.
În premieră, în acest an de studii a fost lansată o grupă online, pentru persoanele cu dizabilități și cele din mediul rural, oferind posibilitatea de a participa la activitățile educaționale indiferent de locație.
Prezentă la eveniment, Secretarul de Stat al Ministerului Educației și Cercetării, Liudmila Stihi, a menționat: „Universitatea Vârstei a Treia este o dovadă că educația nu se oprește niciodată. Este un exemplu de solidaritate între generații și o formă de recunoaștere a valorii seniorilor în comunitate. Prin asemenea programe, ne propunem să construim o Moldovă pentru toate vârstele – o societate în care fiecare persoană, indiferent de vârstă, are șansa de a se dezvolta, de a fi activă și implicată.”
Prin consolidarea rețelei Universitatea de Vârsta a treia și diversificarea programelor educaționale, Ministerul Educației și Cercetării își reafirmă angajamentul de a susține incluziunea socială, dialogul între generații și promovarea conceptului de învățare continuă.