
605 538 de gospodării, adică 1 216 000 cetățeni, vor beneficia de compensații la căldură, pe durata sezonului de încălzire. Mai mult de jumătate din numărul total de beneficiari vor primi valoarea maximă de compensații – 800 de lei pentru combustibili solizi și 1000 de lei pentru alte surse de energie.
„Programul Ajutor la contor este un program care vine în sprijinul pensionarilor, persoanelor cu dizabilități, tinerilor, copiilor și persoanelor cu venituri foarte mici. Pe lângă acest Program, avem și o viziune pe termen lung – vom continua programele Eco Voucher și Casa Verde care prevăd înlocuirea electrocasnicilor și termoizolarea clădirilor”, a menționat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
Cele mai multe gospodării vor beneficia de compensații pentru combustibili solizi – circa 287 de mii, urmate de gaze naturale, energie termică și energie electrică. De compensații maxime vor beneficia peste 53% dintre gospodării. 23% vor primi compensații între valoarea minimă și maximă, cuprinsă între 500 și 1000 de lei, iar 24% vor primi compensații minime de 500 de lei. Sumele vor fi acordate lunar, pe durata întregului sezonului de încălzire.
Persoanele care au indicat în cerere datele cardului bancar sau social, vor primi plățile astăzi. Ceilalți, pot ridica sumele acordate începând cu ziua de luni, 15 decembrie, la oficiile poștale din țară, cu prezentarea buletinului de identitate.
Procesul de depunere a cererilor pentru compensații pentru luna noiembrie s-a încheiat pe data de 28 noiembrie, însă procesul de înregistrare continuă – consumatorii casnici se pot înscrie la programul guvernamental pe platforma compensatii.gov.md. Pentru întrebări legate de procesul de înregistrare este disponibil numărul gratuit al centrului de apel 0 8000 5000 (luni-vineri, de la 08:00 până la 18:00).
Criteriile de eligibilitate includ valoarea cumulată a cotelor-părți din imobilele deținute de membrii, venitul total din dividente și dobânzi bancare, consumul mediu istoric, componenței gospodăriei, statutului persoanelor și tipul sursei de încălzire.
Măsurile de verificare adițională a datelor din cereri sunt aceleași ca în sezonul precedent. Vor fi verificate datele din sistemele informaționale ale mai multor instituții: Serviciul Fiscal de Stat, Casa Națională de Asigurări Sociale, Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și a Capacității de Muncă, Agenția Servicii Publice, furnizorii de energie, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, universitățile, instituțiile bancare. În funcție de această analiză, sistemul va calcula fiecărei gospodării o compensație individualizată.



















