
Peste 12.000 de persoane asigurate au beneficiat anul trecut de operații de cataractă acoperite de asigurarea obligatorie de asistență medicală. Numărul acestor intervenții a crescut cu aproximativ trei mii față de anul precedent.
Pentru operațiile respective, din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală au fost alocați peste 152 de milioane de lei, cu circa 31 de milioane mai mult față de anul 2023. Acești bani acoperă cheltuielile pentru intervenție, tratament, investigații, consultații, medicamente, cazare și alimentație în spital.
Pe parcursul anului 2024, Compania Națională de Asigurări în Medicină a contractat 18 prestatori de servicii medicale în cadrul programului special „Tratament operator pentru cataractă”. Nouă sunt instituții publice (Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic Bălți, Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, SR Călărași, SR Căușeni „Ana și Alexandru”, SR Vulcănești, SR Florești, SR Ungheni), unul – departamental (Spitalul Clinic Militar Central), iar opt – privați (SRL „MedClinicInternational”, Spitalul Internațional „MEDPARK”, CMI „Cardiomed” SRL, SC „Repromed” SRL, ÎȘP „Incomed” SRL, SRL „OVICO”, SRL „NOVAMED NORD”, SRL „Oftacristal”).
Pentru anul 2025, au fost alocați peste 145 milioane de lei pentru 12.635 de intervenții. De acest tip de operații beneficiază toate persoanele asigurate care au indicaţii medicale şi se află pe lista de aşteptare. Timpul de așteptare pentru repartizare către un prestator de servicii medicale este de aproximativ un an, iar în instituțiile raionale – până la jumătate de an.