Peste 12 000 de cetățeni din raionul Cimișlia au acces la infrastructură rutieră de calitate. Astfel, ieri, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vizitat tronsonul de drum recent reabilitat, care trece prin localitățile Satul Nou, Selemet, Sagaidacul Nou și Mihailovca.
Drumul are o lungime de aproximativ 15 kilometri și pentru renovarea acestuia au fost investite aproximativ 156 de milioane de lei. Banii au fost alocați din bugetul Fondului rutier, iar proiectul presupune inclusiv construcția a cinci poduri.
„Sunt 12 000 de beneficiari. Îi invidiez, pentru că mai avem și multe alte sate prin care trebuie să venim cu astfel de proiecte. Nu este numai un proiect în infrastructură, este un proiect care o să genereze și alte activități economice. Iată aici, chiar în proximitate, este și o piață agroalimentară și doamna primar spunea că calitatea acestui drum le oferă posibilitatea cetățenilor să fie cât mai mobili: în 45 de minute să ajungă la Chișinău. Acestea sunt drumuri europene, aducem Europa acasă, o facem aici, acasă”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
„Drumul a fost reabilitat pe parcursul unei perioade de trei ani. Perioada a fost una mai îndelungată ținând cont de faptul că acest drum traversează mai multe sate și este necesar să fie reabilitate și intrările în curți, scurgerile pentru ape pluviale, uzura a fost modificată și, cel mai important, au fost asigurate sisteme de siguranță rutieră – trecerile pietonale, marcajele rutiere. Asta va duce la parcurgerea acestui tronson în siguranță. Asta pentru că un drum bun este un drum sigur, un drum pe care se circulă în confort”, a adăugat Lilia Dabija, ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
În anul 2023, bugetul total al Fondului rutier este de peste 1,4 miliarde de lei. Mijloacele financiare sunt destinate pentru întreținerea și reparația drumurilor publice naționale, cu o lungime totală de 5951 de kilometri.