Peste 1000 de copii din patru licee din Chișinău și Bălți, vor beneficia de „Programul pentru o învățare mai bună” /BLP/, pentru sprijinirea elevilor în situații de criză. În acest context, 60 de cadre didactice și manageriale, psihologi școlari din cele patru licee au participat la un atelier de formare în implementarea BLP.
Atelierul are drept scop consolidarea și dezvoltarea capacităților profesioniștilor din sistemul educațional în facilitarea incluziunii în mediul școlar a copiilor aflați în situații de criză, inclusiv a copiilor refugiați.
Daniela Mămăligă, directoare „Parteneriate pentru fiecare copil” /PPFC/, a menționat: „Este îmbucurător faptul că, alături de partenerii locali și internaționali am reușit, până în luna mai curent, să implementăm acest program în 16 licee din mun. Chișinău, Bălți și Cahul, pentru peste 4000 copii. Programul este apreciat atât de profesori, cât și de elevi, pentru că le oferă sprijin să-și îmbunătățească starea de bine atunci când trec prin situații traumatizante”.
Cristina Savin, Coordonatoare Programe de Educație și Tineret a NRC: „Programul pentru o Învățare mai bună” vine să consolideze capacitatea profesorilor de a răspunde adecvat la stările de stres ale elevilor și trebuie privit ca un instrument eficient și util pentru cadrele didactice. Ne bucurăm că profesorii și elevii din mai multe școli vor beneficia de acest program. Pe parcursul celor două zile de instruire, profesorii noștri vor învăța mai multe tehnici de sprijin psiho-social, exerciții de calmare care presupun reglarea respirației, reducerea stresului – toate acestea cu accent sporit pe învățarea socio-emoțională, centrată pe trăirile elevului”.
„Programul pentru o învățare mai bună” /BLP/ a fost lansat în Republica Moldova în anul 2022 și include mai multe instruiri și formări la nivel de țară. În total au fost instruiți 15 formatori naționali, 100 de formatori locali, precum și circa 200 de psihologi, cadre didactice și manageriale din municipiile Bălți, Cahul și Chișinău.
Evenimentul se încadrează în Proiectul ,,Asigurarea bunăstării copiilor în instituțiile de învățământ din Moldova”, implementat de PPFC în cooperare cu Ministerul Educației și Cercetării, cu susținerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, ca parte a unui parteneriat cu Consiliului Norvegian pentru Refugiați (NRC).