
Peste 100 de cadre didactice și manageriale din instituțiile de învățământ din țară, precum și angajați ai centrelor de zi comunitare din municipiul Chișinău și din raioanele Hîncești și Ștefan Vodă participă la o serie de instruiri privind sprijinul psiho-emoțional al copiilor refugiați și al celor din medii vulnerabile.
Instruirile abordează teme precum aplicarea unor tehnici practice de gestionare a stresului, inclusiv în contextul examenelor, recunoașterea și gestionarea stărilor de anxietate, dezvoltarea rezilienței și îmbunătățirea performanțelor academice, în special în perioadele de evaluare.
„Ministerul Educației și Cercetării depune eforturi nu doar pentru integrarea copiilor refugiați și a celor din medii vulnerabile în procesul educațional, ci și pentru asigurarea sprijinului lor emoțional. Apreciem în mod deosebit rolul cadrelor didactice în crearea unui mediu sigur, incluziv și prietenos, care să încurajeze dezvoltarea fiecărui elev”, afirmă Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC, în deschiderea atelierului.
Atelierul face parte din Programul „Pentru o învățare mai bună”, implementat de Asociația Obștească „Parteneriate pentru fiecare copil” în parteneriat cu Consiliul Norvegian pentru Refugiați, cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei.
Programul „Pentru o învățare mai bună” a fost lansat în Republica Moldova în 2022, cu sprijinul Consiliului Norvegian pentru Refugiați (NRC), ca răspuns la criza umanitară și la creșterea numărului de copii refugiați în țara noastră.