În cadrul acţiunilor de combatere a activităţilor ilegale şi cu caracter preventiv, întreprinse de echipele mobile ale Serviciului Vamal, subdiviziune care asigură a doua linie de control, în ultimele 24 de ore, pe teritoriul Republicii Moldova au fost curmate doua tentative de transportare ilicită a peste 10 tone de alcool etilic.
În primul caz, în regiunea satului Fîrlădeni a fost stopat regulamentar un autocamion de model ”MAN” ce tracta o remorcă, ambele cu numere de înmatriculare în Căușeni.
Acționînd în baza indicatorilor analizei de risc s-a recurs la efectuarea controlului fizic detaliat. Ca rezultat au fost depistate 41 butoaie din plastic cu lichid incolor, cu miros specific de alcool etilic. Cantitatea lichidului este de 10 tone.
Șoferul, un cetățean moldovean a prezentat acte de însoțire în care era indicat un alt tip de marfă. Prin urmare, unitatea de transport și marfa au fost reținute.
În al doilea caz, pe traseul Bălți-Edineț, în apropierea satului Corlăteni a fost stopat regulamentar un autoturism de model ”Dacia Logan” cu numere de înmatriculare în R.Moldova. Șoferul a declarat că nu transportă bunuri sau mărfuri în cantități comerciale.
Ca rezultat al controlului fizic al unității de transport au fost depistate 10 butelii de masă plastică cu lichid ce avea un miros specific de alcool etilic. Cantitatea lichidului este de 250 litri.
De menționat, că șoferul nu a putut prezenta acte de proveniență sau însoțire a mărfii. În acest context a fost luată decizia de a reține unitatea de transport și marfa.
Asupra cazurilor date sunt întreprinse măsuri de investigație, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și amendarea făptașilor.
Elena Ivanov