Situația din domeniul producerii cerealelor, inclusiv problemele care există în acest sector au fost discutate la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului împreună cu reprezentanții Asociației producătorilor de cereale.
Secretarul General de Stat, Iurie Ușurelu, a specificat că propunerile pentru soluționarea problemelor menționate vor fi incluse, atât în planurile de acțiuni ale subdiviziunilor, cât și cele ale ministerului: „apreciem importanța majoră a producerii de cereale în Republica Moldova pentru asigurarea securității alimentare și furajere la nivel național, inclusiv prin întregirea lanțului valoric pe această categorie de produse, în scopul creșterii și menținerii profitului în țară”.
Actualmente, problemele stringente cu care se confruntă membrii asociației, țin de promovarea culturii sorgului în Republica Moldova; folosirea sorgului la producerea alcoolului etilic; crearea la Ungheni a unei platforme de logistică pentru exportul cerealelor și a altor produse, crearea a unor puncte de încărcare a cerealelor la gările feroviare din țară, de importanță strategică; subvenționarea mașinilor mari pentru transportarea cerealelor din câmp; dezvoltarea unor proiecte ce fac referință la întregirea lanțului valoric și la procesarea cerealelor.
La finalul discuțiilor, părțile au convenit să intensifice dialogul pentru a asigura o cooperare eficientă dintre autorități, asociațiile profesionale de profil și agenții economici, implicați în activitatea agricolă.
Dina Roșca