Ofițerii de investigație și urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Botanica din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, în cadrul unor măsuri speciale de investigații, pe parcursul lunii iunie, au documentat activitatea ilicită a unui bărbat în vârstă de 43 ani, locuitor al comunei Băcioi din municipiul Chișinău, specializat în semănare, cultivare şi păstrare în cantităţi mari şi deosebit de mari a substanţelor stupefiante de tip „Marijuana”, pe teritoriul capitalei.
Astfel, polițiștii au efectuat percheziții autorizate la domiciliul bărbatului, în urma cărora, în grădină au depistat 34 plante verzi de cânepă, care erau îngrijite, precum și un pacheţel de tip zip lock, 2 sacoşe din polimer cu masă vegetală cu miros specific „Marijuana”, 6 vase în care se afla de asemenea masă vegetală cu masa totală de circa 1 kg.
În cazul în care individul comercializa drogurile, ar fi obținut un profit în sumă de 200 000 lei.
Plantele au fost ridicate, sigilate conform procedurii și expediate la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare, pentru efectuarea expertizelor. Este de menționat că, bărbatul nu este la prima abatere, anterior fiind judecat pentru infracțiuni similare.
Actualmente, bărbatul este plasat în arest pentru 30 de zile și cercetat penal pentru circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora fără scop de înstrăinare, care conform legislației în vigoare se pedepsește cu închisoare pe un termen de până la 4 ani.
Totodată, polițiștii în contiture întreprind măsuri speciale de investigașie și urmărire penală în scopul stabilirii și altor complici implicați.
Dina Roșca