Astăzi, 6 decembrie 2022, angajații Administrației Naționale a Penitenciarelor, Detașamentului cu Destinație Specială „Pantera” și Penitenciarului nr.2-Lipcani au desfășurat percheziții inopinate în Penitenciarul nr.2-Lipcani.
În cadrul perchezițiilor, potrivit ANP, la locurile de trai ale deținuților, au fost depistate și ridicate telefoane mobile și accesorii pentru acestea, drojdie destinată, inclusiv, pentru prepararea băuturilor alcoolice (bragă sau basamac) și mai multe obiecte tăioase (confecționate de deținuți).
Pe parcursul derulării măsurilor de siguranță și regim penitenciar incidente nu au fost înregistrate.
Menționăm că funcționarii sistemului penitenciar depun o muncă enormă, în mod continuu, pentru a asigura siguranța cetățenilor, în special, a celor aflați în detenție.
IMPORTANT! În preajma sărbătorilor de iarnă, în toate instituțiile penitenciare vor fi intensificate măsurile de siguranță și regim penitenciar, cu scopul de a zădărnici unele inițiative de încălcare a legii de către deținuți.