În localitățile Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos din raionul Florești a fost construit sistemul de apeduct, asigurând astfel, accesul la sursa de apă potabilă pentru circa 5000 de locuitori ai comunelor. Astfel, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor de construcție-montaj a apeductului.
Scopul ședinței comisiei de recepție a lucrărilor a fost de a a verifica lucrările efectuate în conformitate cu prevederile legislației.
În prezența Secretarului de Stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Dorin Andros, al reprezentanților administrației publice locale, ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord, a managerului de proiect și a responsabilului tehnic, inclusiv a antreprenorului s-a vorbit despre lucrările efectuate, au fost examinate volumul și calitatea lucrărilor, au fost prelevate probe ale apei pentru a determina calitatea acesteia, au fost prezentate stația de captare și pompare a apei, precum și bazinul de acumulare.
„Lucrările de construcție a sistemului de apeduct în localitățile Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos au avut loc în cadrul unui proiect de dezvoltare regională, realizat în parteneriat cu Guvernul Elveției, în care participă în total șapte localități din țara noastră. Valoarea totală a proiectului constituie circa 69 milioane de lei. În total, în rezultatul realizării proiectului urmează a fi construiți circa 114 km de rețele interne de apeduct”, a subliniat în cadrul discuțiilor cu cei prezenți, Secretarul de Stat, Dorin Andros.
Totodată, oficialul a precizat că în comunele Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos au fost construite circa 39 km de apeduct, cu un cost total de circa 21 de milioane de lei.
Localitățile Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos fac parte din cele 7 localități beneficiare ale proiectul de dezvoltare regională „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, implementat de ADR Nord în parteneriat cu Fundația Filiala din Moldova a Fundației SKAT, implementator al Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), S.A. „Servicii Comunale Floreşti” și primăriile partenere. Costul total al proiectului constituie circa 69 mln de lei.
Doina Secrieru