Pedeapsa cu închisoare pe viaţă, aplicată acum un an, autorului dublului asasinat din satul Măgdăceşti, raionul Criuleni, rămîne neschimbată, fiind menţinută de instanţa de apel. La fel, neschimbată a rămas şi pedeapsa aplicată celei care i-a fost complice -15 ani de detenţie.
Astfel, Curtea de Apel a respins la nefondate apelurile inculpaţilor, menţinînd fără modificări sentinţa Judecătoriei Criuleni din 5 iunie 2014, cînd a fost admisă solicitarea procurorilor, inculpatul fiind condamnat la detenţie pe viaţă pentru omorul intenţionat a două persoane, iar complicea acestuia la comiterea crimelor – la 15 ani de detenţie.
Crima a avut loc în iarna anului 2013, cînd inculpatul, împreună cu concubina sa, care era soră cu victima, au întocmit un plan criminal pentru a se răzbuna pe motiv de ură pe familia acesteia. Timp de aproximativ un an inculpaţii au filat victimele pentru a le stabili locul de domiciliu şi modul de viaţă.
Astfel, pe 20 februarie 2013, inculpaţii s-au deplasat la domiciliul victimelor, care la acel moment nu erau acasă şi au rămas să le aştepte întoarcerea. Atunci cînd victima împreună cu fiul au revenit acasă, inculpaţii le-au aplicat multiple lovituri cu un obiect contodent, pregătit din timp. În urma loviturilor grave primite, femeia, în vîrstă de 41 de ani şi fiul acesteia, de 16 ani, au decedat pe loc.
Peste o săptămînă de la comiterea dublului asasinat, inculpaţii au fost reţinuţi şi pînă la pronunţarea verdictului, ambii s-au aflat în arest preventiv.
Hotărîrea este cu drept de atac.
Elena Ivanov