
Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, astăzi, 5 mai 2025, în intervalul orelor 15:00 – 23:00, pe teritoriul Republicii Moldova se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, local averse puternice (în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-25 l/m2 ) cu grindină și intensificări ale vântului în rafale de până la 15-20 m/s.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vine cu avertizări pentru populație în vederea evitării situațiilor de risc.
În caz de vânt puternic și ploi abundente, specialiștii recomandă oamenilor adăpostirea în mod de urgență într-o clădire sau mașină îndepărtată de firele electrice și copaci, care pot cădea peste autovehicul.
Totodată, persoanele sunt îndemnate să evite aflarea înainte de furtună, în timpul, dar și după aceasta sub clădiri și instalații înalte, cum ar fi piloni, turnuri, stâlpi, dar și arbori înalți.
Este important de reținut că distanța de siguranță este egală cu înălțimea construcției. Mai mult, în vederea evitării situațiilor fatale, cetățenii sunt rugați să nu atingă sau să calce cablurile căzute la pământ.
O atenție deosebită trebuie acordată și minorilor, astfel părinții sau cei care au în grijă copiii sunt rugați să nu-i lase de unii singuri acasă și să-i supravegheze în permanență, pentru a evita situațiile periculoase.
În caz de situații de risc și excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze de urgență Serviciul 112.