În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– șase persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– trei cetățeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– o persoană aflată în conflict cu legea și trei unități de transport au fost reținute, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale;
-doi conducători auto au încălcat regulile de exploatare a autovehiculelor.
Din Federația Rusă au fost deportați doi moldoveni.
Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constitui 41 895 traversări, dintre care 19 262 înregistrate pe sensul de intrare în R. Moldova. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul este în descreștere cu 2,87%. Totodată, cele mai solicitate puncte de trecere au fost: ptf ”Leușeni” 7.551 traversări persoane”Aeroportul Internațional Chișinău” 6.779 traversări persoane, ptf “Otaci” 3.709 traversări persoane.
Menționăm că, în perioada sărbătorilor de Paști, Poliția de Frontieră întreprinde o serie de acțiuni suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul, să reducă timpii de așteptare la controlul de frontieră și să evite formarea rândurilor de persoane şi mijloace de transport în punctele de trecere. (Imagini VIDEO – Fluidizarea traficului transfrontalier în perioada sărbătorilor de Paști – https://goo.gl/K2jVdX)
La fel, din data de 7 aprilie 2017, reprezentanții Poliției de Frontieră Române realizează verificări sistematice la toate punctele de trecere a frontierei, conform noilor modificări ale Codului Frontierelor Schengen. Acest fapt va condiționa creşterea timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de frontieră și în punctele de trecere situate la hotarul moldo-român.
Dina Roșca