
Ofițerii Direcției investigații „Nord” a INI, în comun cu procurorii PCCOCS ai oficiului Nord, anunță reținerea a patru tineri și o captură de aproape 1kg de droguri la Bălți, înainte ca aceasta să ajungă la consumatori.
Cea mai mare parte a capturii de droguri o reprezintă heroina, iar suplimentar a fost ridicată mefedronă și PVP („sare”) deja ambalate spre vânzare în peste 20 de pliculețe. Drogurile au fost găsite la doi din cei patru tineri din Bălți și Drochia, cu vârste cuprinse între 17 și 29 de ani. De asemenea, de la aceștia au fost ridicate și accesorii pentru vânzarea drogurilor – cântar, râșniță, bandă izolantă, ustensile pentru consumarea drogurilor; precum și cartele bancare și cartele telefonice.
Vânzarea drogurilor avea loc în baza magazinului creat pe aplicația mobilă, administrat de către tinerii de la care au fost ridicate drogurile. La rândul lor, minorul și un alt membru al grupului (cu doi ani mai în vârstă) aveau rol de curieri, în baza comenzilor primite de administratori.
Urmare a reținerii acestora, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), judecătorul de instrucție din Bălți a dispus aplicarea în privința învinuiților a arestului preventiv pentru 30 de zile.
Investigațiile penale continuă, inclusiv pentru tragerea la răspundere și altor persoane, timp în care cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


















