„Ceremonii festive de inaugurare a sistemelor de iluminat public stradal au avut loc, recent, în satul Toceni, raionul Cantemir, și Bălășești, raionul Criuleni. La cele două evenimente au participat reprezentanți ai administrațiilor locale, ai echipei lui Ilan Șor și localnici”, comunică reprezentanții Partidului într-un comunicat de presă, informează PROVINCIAL.
„Proiectele au fost derulate în cele două localități în cadrul unui amplu program susținut de echipa Partidului „ȘOR”, care își propune asigurarea cu iluminat stradal a peste o sută de localități cu primari ai echipei lui Ilan Șor”, mai comunică sursa.
La Toceni, raionul Cantemir, a fost montată o rețea electrică cu lungimea de 9 kilometri. Străzile satului sunt iluminate de 250 de corpuri de iluminat de tip LED, trei posturi de transformare a curentului fiind modernizare. Iar la Bălășești, Criuleni, a fost montată o rețea de 8 kilometri cu 290 de LED-uri. Trei posturi de transformare a curentului au fost modernizate. Rețelele de iluminat stradal din ambele localități sunt dotate cu sisteme inteligente pentru aprinderea și stingerea luminii la anumite ore.
„Pentru locuitorii celor două localități iluminarea străzilor este o realizare majoră, potrivit vorbitorilor din cadrul ceremoniilor de inaugurare a celor două sisteme moderne de iluminat public. Vorbitorii au remarcat în acest sens implicarea echipei Partidului „ȘOR” și a liderului formațiunii, Ilan Șor”, adaugă Partidul.
„În 2020, echipa Partidului „ȘOR” și-a propus să asigure cu iluminat stradal peste o sută de localități din țară, care sunt conduse de reprezentanții formațiunii politice. O etapă a acestui vast proiect este asigurarea cu iluminat stradal a fiecărui sat din raionul Orhei, indiferent de apartenența politică a primarilor. Un ambițios proiect de iluminare stradală a finalizat, datorită implicării directe a echipei Partidului „ȘOR”, la sfârșitul lunii august în Taraclia, care a devenit cel mai iluminat oraș din regiunea de sud. În zeci de localități rurale deja au fost instalate sisteme de iluminat public, în alte câteva zeci lucrările fiind în toi. În paralel, echipa Partidului „ȘOR” amenajează în localitățile cu primari din partea formațiunii terenuri de joacă pentru copii. Acest proiect, care se bucură de un mare succes, a fost implementat în câteva zeci de localități. În orașul Orhei au fost renovate cu aplicarea unor tehnologii moderne toate străzile principale. Mai nou, proiectul iluminării trecerilor de pietoni, implementat acum doi ani în orașul Orhei a fost extins, recent, și în alte raioane ale țării”, comunică Partidul ȘOR.
Dina Roșca