Marea Britanie a susținut răspunsul de urgență la criza COVID-19 pe ambele maluri ale râului Nistru, printr-o contribuție de 160 mii de lire sterline, oferită prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Organizația Mondială a Sănătății și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului sunt parteneri în derularea acestei inițiative.
O sută de pulsoximetre, pentru a determina nivelul de oxigen în sânge al bolnavilor, vor fi oferite unităților de terapie intensivă din cadrul instituțiilor medico-sanitare care tratează pacienți cu COVID-19. De asemenea, instituțiile medicale din toată țara vor primi halate și salopete de unică folosință, soluții de igienizare și dezinfectare și termometre fără contact infraroșu. O ceremonie de înmânare a donațiilor a avut loc astăzi, la Comrat, către spitalul raional „Isaac Gurfinkel”, unul din beneficiarii acestui suport.
„Din primele zile ale pandemiei de coronavirus, lucrătorii medicali din Găgăuzia s-au luptat pentru viețile oamenilor. Autoritățile regionale au întreprins toate măsurile necesare pentru a identifica și susține instituțiile medicale desemnate pentru tratamentul COVID-19. Pe parcursul acestei perioade dificile, prietenii și partenerii noștri sunt alături de noi. Astăzi primim echipamente esențiale de protecție oferite generos de Marea Britanie. Suntem foarte recunoscători pentru acest suport”, a declarat Irina Vlah, guvernatorul UTA Gagauz-Yeri.
„În cadrul spitalului nostru a fost deschis un centru COVID-19, ce poate acorda asistență medicală simultan pentru 73 de persoane. Aici activează în ture șase medici, 28 asistente medicale și 23 infirmiere, care examinează pacienții de câteva ori pe zi, ceea ce înseamnă că echipamentul personal de protecție și dezinfectantele se consumă rapid. Anume din aceste considerente, donația de azi este foarte binevenită și va fi de folos real pentru a ne suplini stocurile și pentru a proteja lucrătorii medicali. Suntem recunoscători și mulțumim partenerilor de dezvoltare, care au găsit această oportunitatea de a ne acorda un ajutor în aceste timpuri grele, când toate țările din lume trec printr-o criză profundă cauzată de pandemie”, a menționat Nina Răilean, directorul Spitalului raional din Comrat, relatează Moldpres.md.
Cu suportul acordat de Marea Britanie, vor mai fi oferite pachete cu alimente neperisabile, produse igienice și echipament personal de protecție pentru femeile, bărbații și copiii vulnerabili din regiunea transnistreană.
Dina Roșca