
Părinții care se eschivează sau refuză să plătească pensia de întreținere a copiilor riscă până la 15 zile de arest contravențional. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege examinat la ședința de astăzi a Comisiei juridice, pentru numiri și imunități.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate” și are drept scop alinierea cadrului normativ la standardele internaționale privind protecția drepturilor copilului și prevenirea violenței împotriva femeilor și în familie.
Autorii propun completarea Codului contravențional pentru a îmbunătăți mecanismul de executare a pensiei de întreținere. Ca rezultat, părinții care nu își vor îndeplini această responsabilitate nu vor mai fi sancționați doar cu amendă. Aceștia riscă arest contravențional de la 10 la 15 zile sau de la 45 la 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității.
De asemenea, se propune ca, în momentul în care datornicii vor încerca să traverseze frontiera, acestora li se va aplica imediat interdicția de a părăsi țara. În același timp, copiii vor deveni beneficiarii direcți ai pensiei de întreținere.
Autorii menționează că aceste propuneri sunt necesare deoarece datele statistice arată că circa 30 000 de copii din Republica Moldova nu beneficiază regulat de pensia de întreținere. 39,5% din dosarele de încasare a pensiei de întreținere au restanțe de la 18 la 24 de luni, 17,9% au restanțe de până la 10 ani, 10,3% – de 16 ani, iar alți 10,3% – restanțe de 18 ani la plata pensiei de întreținere.
O altă propunere a autorilor se referă la stipularea în legislație că instanța de judecată va stabili domiciliul copilului. La emiterea acestei hotărâri, magistrații vor ține cont de rezultatele evaluării riscului de comitere a actelor de violență efectuat de către autoritatea tutelară teritorială, atașamentul copilului față de fiecare dintre părinți, față de frați şi surori, de vârsta copilului şi frecventarea studiilor/participarea la activități extrașcolare de către acesta, de relațiile dintre copil şi fiecare părinte, de proximitatea domiciliului părintelui care locuiește separat de copil. În acest fel, se urmărește ca drepturile părintești să fie exercitate într-un mod echitabil şi să excludă orice formă de violență față de copil. Totodată, dacă autoritatea tutelară teritorială va constata un risc înalt de violență în familie, instanța de judecată va limita pentru o perioadă de până la 6 luni comunicarea şi contactul dintre copil și părintele agresor.
Instanța de judecată va decide și programul de întrevederi. Executorul judecătoresc va pune în aplicare hotărârea magistraților privind programul de întrevederi. Dacă copilul va refuza să participe, instanța poate obliga părinții să participe împreună cu copilul la un program de armonizare a relațiilor de familie pentru o perioadă de până la 6 luni.
Proiectul de modificare a unor acte normative care vizează protecția copilului și executarea hotărârilor privind exercitarea drepturilor părintești va fi propus spre examinare în ședința plenară a Parlamentului. După adoptare, modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.



















