
Un grup de persoane de etnie romă au participat la o masă rotundă, organizată la Centrul de plasament a persoanelor refugiate din satul Congaz, UTA Găgăuzia. Evenimentul a fost organizat de Oficiul teritorial de informare Comrat al Parlamentului (OTIP Comrat), în contextul marcării Zilei internaționale a romilor.
La discuții au participat atât romi din Republica Moldova, cât și romi refugiați din Ucraina. Aceștia au vorbit despre problemele cu care se confruntă, referindu-se, în mod special, la accesul la educație al copiilor și măsurile de combatere a bullyingului asupra elevilor de etnie romă.
În context, participanții la eveniment au fost informați despre inițiativele statului care au drept scop susținerea tinerilor de etnie romă și a familiilor acestora. Un instrument, în acest sens, este mediatorul comunitar, care este responsabil de asigurarea eficientă a accesului beneficiarilor la servicii de asistenţă socială, medicală, educaţie, precum și încadrare în câmpul muncii, îmbunătăţire a condiţiilor de trai și alte servicii în caz de necesitate. Acest lucru este posibil prin comunicarea eficientă cu instituţiile de resort din localitate.
Ziua internațională a romilor este marcată anual în data de 8 aprilie, pentru a sărbători cultura romani și pentru a crește gradul de conștientizare a problemelor cu care se confruntă romii. Aceasta a fost oficializată în anul 1990, în cadrul celui de-al patrulea Congres Mondial al Uniunii Internaționale a Romilor.