Primăria Drochia a fost selectată spre finanțare cu un proiect ce presupune modernizarea condițiilor social-educative a IET Nr.5 “Scufița Roșie “ din oraș.
Potrivit autorităților, scopul proiectului este creșterea gradului de confort a copiilor refugiați încadrați în instituție și a copiilor drochieni.
În contextul crizei energetice mondiale, implementarea lucrărilor prevăzute în proiect vor creste eficiența energetică a instituției, fapt ce va permite economisirea resurselor financiare pentru acest sector.
Comisia Europeană și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) au anunțat selectarea a 18 comunități din Ucraina și Republica Moldova, ca parte a programului de granturi pentru sprijinirea redresării economiilor și comunităților locale afectate de război.
În Republica Moldova, de granturi vor beneficia cinci localități: Cărpineni, Volintiri, Copceac, Cimișlia și Drochia. Acestea vor utiliza mijloacele alocate de UE pentru îmbunătățirea infrastructurii locale și integrarea socio-economică a refugiaților din Ucraina stabiliți în aceste localități.
Orașul Drochia va beneficia de un grant în sumă de 100 000 euro, cu o cofinanțare obligatorie de 20%.
Granturile vor fi acordate în cadrul unei componente noi a inițiativei „Primarii pentru creștere economică”, inițiată pentru a susține localitățile care găzduiesc refugiați din Ucraina.