
Orașul Cornești, raionul Ungheni, va implementa, în curând, un Plan Urbanistic General (PUG), care va sprijini dezvoltarea și modernizarea infrastructurii orașului. Proiectul de elaborare a acestui plan face parte din cea de-a doua ediție a Programului Național „Satul European”. Anterior, primăria Cornești a implementat alte două proiecte importante prin acest program, care au îmbunătățit semnificativ condițiile de viață ale locuitorilor.
Potrivit ONDRL, proiectul „Acces îmbunătățit pentru APL de nivelul I în procesul de dezvoltare durabilă al orașului Cornești și satului Romanovca” prevede elaborarea Planului Urbanistic General pentru cele două localități. Pentru realizarea acestui proiect, Guvernul, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), a alocat aproximativ 583 de mii de lei.
Potrivit primarului orașului Cornești, Angela Vatamaniuc, acest proiect va asigura o dezvoltare clară și durabilă a localității, prin implementarea unor obiective care vor răspunde nevoilor locuitorilor. „Planul Urbanistic General al orașului Cornești și al satului Romanovca va deveni un instrument esențial pentru dezvoltarea urbană sustenabilă. Acesta va include aspecte precum utilizarea terenurilor, infrastructura, protecția mediului și dezvoltarea comunității. Acum, vom ști exact ce dezvoltăm, cum dezvoltăm și care sunt măsurile prioritare, astfel încât oamenii să simtă beneficiile cât mai curând posibil”, a afirmat primarul.
În cadrul primei ediții a Programului „Satul European”, Primăria Cornești a beneficiat de un proiect vital pentru construirea unui sistem de alimentare cu apă, de canalizare și de epurare pentru satul Romanovca și orașul Cornești. Acest proiect a inclus construirea unui rezervor de apă cu capacitatea de 1000 m³, a unei stații de epurare a apelor uzate cu un debit de 300 m³ pe zi, precum și amenajarea teritoriului. În acest scop, Guvernul, prin FNDRL, a alocat aproximativ 4,5 milioane de lei. În urma implementării acestei inițiative, peste 300 de gospodării, cu aproximativ 1.000 de locuitori, din orașul Cornești, precum și cca 70 de gospodarii, cu peste 200 de locuitori, din satul Romanovca, beneficiază acum de apă la robinet, iar 490 de gospodării din Cornești, cu aproximativ 1.500 de locuitori, au fost conectate la rețeaua de canalizare. Succesul acestui proiect a fost posibil datorită continuității unor proiecte anterioare, finanțate din alte fonduri, care au contribuit la construirea rețelelor de apă și canalizare, dar care nu avut finalitate fără sprijinul Guvernului, prin Programul Național „Satul European”. Valoarea totală a proiectului a fost de peste 32 de milioane de lei.
Totodată, Primăria orașului Cornești a beneficiat de un alt proiect realizat prin Programul „Satul European Expres”, care a vizat reabilitarea pistei de alergare pe stadionul central. Proiectul „Pistă de alergare – pentru energie fizică și antrenament” a presupus reconstrucția unei piste cu o lungime de peste 360 de metri, pe o suprafață de 940 de metri pătrați. Infrastructura renovată este utilizată atât de cei 180 de elevi ai Gimnaziului „Dimitrie Cantemir” din Cornești, cât și de alți locuitori ai orașului. Pentru acest proiect, Guvernul, prin FNDRL, a alocat 357 de mii de lei.
Primarul Angela Vatamaniuc susține că, aceste proiecte au îmbunătățit semnificativ condițiile de trai ale localnicilor și au contribuit la promovarea unui stil de viață sănătos.
”Locuitorii orașului Cornești și ai satului Romanovca nu au avut condiții elementare de viață: lipsa apei și nefuncționarea sistemelor de aprovizionare cu apă, canalizare și epurare erau cele mai mari și grave probleme pentru majoritatea oamenilor noștri. Construcția sistemului centralizat de alimentare cu apă și punerea în funcțiune a unui sistem de canalizare au contribuit semnificativ la îmbunătățirea calității vieții oamenilor și la protejarea mediului ambiant. De asemenea, agenții economici pot acum să desfășoare activități noi, profitabile, ceea ce ajută la dezvoltarea locală și la relansarea economiei în regiune. În plus, prin reabilitarea pistei de alergare, vedem zilnic cum elevii, adulții, mamele cu copii și chiar vârstnicii se bucură de noile facilități și promovează un stil de viață sănătos prin sport. Astfel, au fost create condiții optime pentru desfășurarea orelor de educație fizică și a activităților sportive, contribuind la creșterea siguranței și la accesul la un spațiu confortabil pentru sănătate și recreere. Suntem recunoscători și mulțumim tuturor celor implicați, inclusiv Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, pentru sprijinul constant acordat în implementarea proiectelor de dezvoltare a localităților noastre și îmbunătățirea condițiilor de trai ale localnicilor”, a adăugat primarul.