Proiectul de înființare a Centrului de Cultură și Artă Contemporană „Universul”, a fost anunțat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă de către ministrul culturii, Sergiu Prodan.
Ministrul a oferit detalii referitor la proiect, domenii, activități și inițiative prioritare pentru valorificarea celor peste 14.000 de metri pătrați ai spațiului Centrului (din totalul de 21.000 m.p.) – în serviciul vieții culturale a capitalei.
„Aici vor fi ateliere de creație ale artiștilor și galerii de artă; blocul 3 al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova – depozitarul instituției; vom avea și un cinematograf, unde vom proiecta filme de autor; un teatru, cu scenă, astfel încât echipele independente, să poată desfășura master-class-uri, repetiții și juca spectacole. Vrem să reanimăm viața culturală în centrul istoric al capitalei și să ne onorăm angajamentele față de ong-urile de cultură și artiștii independenți, comunitatea creativă și consumatori de artă”, a specificat ministrul.
Arhitectul Roland Rotaru a prezentat o viziune de proiect de revitalizare a ansamblului de construcții a fostei tipografii. Potrivit calculelor estimative, studiul de fezabilitate și alte acte necesare implementării proiectului, ar putea fi definitivate timp de un an, iar cheltuielile pentru implementare s-ar ridica la 15 milioane euro, bani identificați de Guvern de pe urma vânzării terenului de pe strada Tighina pentru viitorul sediu al Ambasadei SUA în Republica Moldova.