
În cadrul activității Congresului Autorităților Locale din Moldova a avut loc o întrevedere productivă cu membrul Asociației Municipalităților din Țările de Jos, dl Hans Démoed, desfășurată la reședința Excelenței Sale, Domnul Fred Duijn, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova.
Pe parcursul discuțiilor, municipiul Bălți a fost menționat în repetate rânduri ca exemplu de experiență de succes în implementarea proiectelor de eficiență energetică.
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, și-a exprimat recunoștința față de Ambasadorul Țărilor de Jos pentru sprijin, pentru aprecierea înaltă a eforturilor administrației orașului și pentru invitația de a participa la această întrevedere de lucru.
„Mă bucur că, în ultima perioadă, orașul nostru devine tot mai atractiv pentru colaborări în beneficiul bălțenilor. Și acesta este doar începutul!”, a subliniat Alexandr Petkov.