În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– opt persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– o persoană a prezentat document falsificat;
– două tentative de trecere ilegală a bunurilor peste frontieră;
– un cetățean străin a încălcat termenul de ședere pe teritoriul R. Moldova:
– o încălcare a regulilor de folosire a vinietelor;
– o persoană în conflict cu legea a fost reținută, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
Un cetățean al R. Moldova a fost deportat din Uniunea Europeană.
Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constituit 45 948 traversări persoane, dintre care 23 655 înregistrate pe sensul de ieșire din R. Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane, un număr de 27 568 – trecerile cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 11 405 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule înmatriculate în străinătate – 5 966 traversări.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată aplicația „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.
Totodată, amintim că din 15 mai 2017, a fost deschisă circulaţia prin punctul de trecere Palanca – Maiaki – Udobnoe, urmare a finisării lucrărilor de construcție a unui drum de ocolire, amenajat temporar, care face legătura dintre punctele de trecere Palanca(RM) și Maiaki(UCR).
Diana Munteanu