Omul de afaceri Valentin Eşanu, Preşedinte al Asociaţiei deţinuţilor politici HELP, susține că, în ultimele luni, a făcut mai multe declaraţii publice în care se referea, atât la misiunea Guvernului Sandu de a scoate economia din captivitatea fostului regim, cât şi despre necesitatea reabilitării victimelor acestuia, informează PROVINCIAL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Valentin Eşanu a scris că trebuie să constate cu mare regret că în aceste domenii, deşi s-a făcut câte ceva, totuşi mai rămân încă multe restanţe.
„Nu ştiu în ce măsură noul Guvern conştientizează necesitatea de a se avansa în cele două direcţii menţionate, dar personal consider că Dl Chicu şi colegii săi au de trecut un test serios. Dacă nu se va avansa în direcţia eliberării economiei din captivitate şi dacă nu vor fi reabilitate victimele fostului regim, vom putea concluziona că nimic nu s-a învăţat din lecţiile trecutului. Dacă însă se va acţiona consecvent şi se vor înregistra şi anumite rezultate, vom avea o dovadă clară că noul Guvern e unul conectat la problemele reale ale societăţii, a învăţat lecţiile trecutului şi ştie ce are de făcut atât pentru a elimina consecinţele dureroase ale acestora, cât şi pentru a nu mai admite repetarea lor. Noi, cei care am avut de suferit de pe urma regimului oligarhic a lui Vlad Plahotniuc, vom sta cu ochii pe noul Guvern, vom monitoriza strict toate acţiunile şi inacţiunile acestuia, în special în ceea ce ţine de descătuşarea economiei şi reabilitarea deţinuţilor politici. Dacă va fi cazul, exact ca şi în raport cu precedentul Guvern, vom exercita presiuni asupra Executivului. Iniţial, va fi vorba de presiuni pozitive cu scopul de a sensibiliza şi responsabiliza noul Guvern. Ulterior – vom reieşi deja din acţiunile Guvernului Chicu. Dar tare sper că lecţiile trecutului au fost învăţate şi nu va fi nevoie şi de alt fel de presiuni”, a conchis Eșanu.
Andriana Cheptine