
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a efectuat joi, 12 iunie, o vizită de lucru în raionul Dubăsari. În timpul vizitei, vicepremierul a avut o serie de întrevederi cu cetățeni și reprezentanții administrației publice locale, inclusiv cu conducerea raionului Dubăsari.
Discuțiile cu cetățenii și administrația comunei Corjova s-au axat pe o gamă largă de subiecte, printre care: buna funcționare a serviciilor publice, necesitatea modernizării infrastructurii locale, accesul echitabil la resurse și servicii, dificultățile de ordin social și economic cu care se confruntă autoritățile și cetățenii din această localitate.
Un punct central al discuțiilor a fost evidențierea rolului esențial al administrației publice locale în promovarea proiectelor de dezvoltare comunitară. Vicepremierul a venit cu un apel la consolidarea parteneriatului dintre administrația centrală și cea locală, subliniind că doar printr-un efort comun și coordonat se poate avansa spre realizarea obiectivelor propuse, în beneficiul cetățenilor.
Programul a inclus și o vizită la Centrul de plasament pentru vârstnici din com. Corjova. De asemenea, vicepremierul a vizitat și trei instituții de învățământ din raion: Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din com. Corjova, Liceul Teoretic „Vlad Ioviță” din com. Cocieri și Gimnaziul „Ștefan cel Mare” din com. Molovata. Oleg Serebrian a avut discuții cu conducerea acestor instituții despre proiectele finanțate din cadrul Programul activităților de reintegrare a țării aflate în derulare.