Studenţii, care îşi fac studiile de masterat la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, vor avea parte, începând cu luna octombrie 2021, de lectori cu epoleţi şi cursuri noi din domeniul anticorupţiei.
Ofiţerii CNA sunt cei care vor susţine mai multe prelegeri pe subiecte ce ţin de educaţia anticorupţie, promovarea standardelor de integritate, dar şi sesiuni în care vor oferi informaţii despre alte activităţi pe care le desfăşoară. Deciziile au fost luate în cadrul unei întrevederi informale dintre reprezentanţii CNA şi ULIM.
Potrivit lui Ion Pruteanu, şeful Direcţiei Educaţie Anticorupţie a CNA, subiectul prevenirii şi luptei contra corupţiei trebuie să fie o preocupare a tuturor, nu doar a instituţiilor specializate. „Simţim nevoia să atragem cât mai mulţi oameni în lupta cu fenomenul corupţiei, iar studenţii, tinerii, în general, sunt cei care au acel entuziasm de a se implica şi de a lupta contra fenomenelor nocive. Noi toţi vrem să trăim într-o ţară liberă de corupţie, de aceea, împreună putem să reuşim acest lucru. Sunt sigur că studenţii, care au ajuns la masterat, vor fi foarte curioşi să vorbească cu ofiţerii CNA care, la rândul lor, se vor strădui să le ofere informaţii privind metodele de luptă cu corupţia. Fiecare din noi, fie că poartă epoleţi sau e persoană civilă poate să spună „stop corupţiei”, a menţionat Pruteanu în cadrul discuţiei.
În cadrul modulelor, prezentate de CNA, se vor regăsi, de asemenea, prelegeri în care masteranzii vor afla despre activitatea analitică şi operaţională a ofiţerilor Centrului, despre studiile care identifică cele mai mari riscuri de corupţie în anumite domenii economice, sociale etc., despre legăturile unor funcţionari cu persoane dubioase sau despre schemele de corupţie care au rădăcini adânci şi ramificaţii în diferite sectoare.
Un alt modul, pe care l-ar putea pune la dispoziţie CNA, ar fi un ciclu de sesiuni despre recuperarea bunurilor infracţionale. Care este rolul Agenţiei de recuperare a bunurilor infracţionale (ARBI) din cadrul CNA, ce sume ajung să fie sechestrate şi ce se întâmplă cu bunurile indisponibilizate – despre toate acestea studenţii ULIM vor putea afla în cadrul acestor ore de curs.
La întrevederea de azi, Universitatea Liberă Internaţională a fost reprezentată de către prorectorul pentru strategia academică şi programe de studii Alexandru Cauia şi Mihail Sorbală, directorul programului de master în ştiinţe penale şi director al programului de master anticorupţie şi integritate.
Amintim că, Centrul Național Anticorupție și ULIM au semnat un acord de colaborare, în 2017, care presupune o colaborare şi o comunicare permanentă între aceste două instituţii. Documentul prevede efectuarea stagiului de practică în cadrul CNA de către studenții universității, schimbul de informații și experiență în domeniile de interes comun, precum și organizarea instruirilor de formare continuă.
Cristina Pendea