Locuitorii satului Horodiște din raionul Rezina au beneficiat de un oficiu poștal renovat, informează Provincial.
Pentru realizarea renovării, conducerea Î.S. „Poșta Moldovei” a alocat mijloace financiare pentru reparație, mobilă și tehnica necesară.
În acest fel, Poșta Moldovei menționează că, noua reprezentanță poștală va presta următoarele servicii: plata pensiilor, subvenţiilor şi indemnizaţiilor, transferuri de bani, și recepţionarea plăţilor de la populaţie. De asemenea, va desfăşura activităţi de recepţionare, prelucrare şi înmânare a trimiterilor poştale interne şi internaţionale. În acest sens, oficiul va asigura accesibilitatea și continuitatea serviciilor poștale.