![semafoare](http://provincial.md/wp-content/uploads/2025/02/480308419_1039024231595956_6921266011129895340_n.jpg)
Primăria Municipiului Chișinău informează că astăzi, 15 februarie, în intervalul orelor 10:00 – 16:00, obiectivul semaforic din intersecția străzilor Varnița – Calea Basarabiei – Ismail va fi conectat în regim de testare.
Această etapă este necesară pentru identificarea soluției optime de organizare a circulației rutiere în zonă, acțiunea fiind realizată de angajații Direcției Generale Mobilitate Urbană (DGMU) și ai Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP).
Polițiștii vor fi prezenți la dirijarea traficului pentru a fi evitată crearea ambuteiajelor, iar participanții la trafic sunt rugați să circule cu prudență și să respecte noile reglementări impuse de sistemul inteligent de semaforizare, pe perioada testării.
Obiectivul semaforic din intersecția străzilor Varnița – Calea Basarabiei – Ismail este parte a unui amplu proiect de modernizare a nodului rutier din strada Ismail, menit să fluidizeze traficul, să crească siguranța participanților la trafic și să reducă timpul de deplasare. Proiectul presupune amenajarea a 7 intersecții moderne, dotate cu sisteme de semaforizare inteligentă, o premieră atât pentru Chișinău, cât și pentru întreaga țară.