Mircea Buga, ex-ministru al Sănătății și ex-ministru al Muncii, Protecţiei Sociale și Familiei, în cadrul unui interviu pentru oficial.md, s-a referit la cele mai importate reuşite sociale ale Guvernului Filip și, totodată, a spus că, dacă Partidul Democrat din Moldova (PDM) vine la guvernare din nou, asupra căror obiective se va lucra în mod prioritar la capitolul social, informează PROVINCIAL.
„Aş începe de la faptul că, în 3 ani, grație unui șir de reforme curajoase și obținerii unei creșteri economice sustenabile, s-a reuşit majorarea salariului mediu pe economie cu 52,5%, a salariului minim garantat – cu 46%, a pensiei medii – cu 55,4%. Aici aș sublinia rolul reformei sistemului public de pensii, care aduce beneficii sporite în continuare, dar și al reformei sistemului de salarizare în domeniul bugetar. Unele categorii de bugetari, defavorizate în trecut, au beneficiat de creșteri salariale peste medie (de exemplu, profesori și lucrători medicali – peste 80%, directori de case de cultură – peste 200%, poștași – 100%). De asemenea, a fost dublat cuantumul indemnizaţiei unice la naştere de la 3100 de lei la 6303 lei, iar 3000 de mămici au primit gratuit cutii cu lucruri necesare pentru nou-născuți prin Programul „O nouă viață”. În același timp, pentru susținerea tinerei generații, a fost lansat Programul „Prima Casă”, de care au beneficiat deja 6000 de tineri. Tineri care nu vor mai căuta de lucru peste hotare pentru a-și putea procura o locuință”, a declarat Buga.
Fostul ministru a mai spus că au fost aprobate o serie de facilități pentru deportați, nedreptățiți mai multe decenii la rând: creșterea alocației lunare de la 100 de lei la 500 de lei, majorarea ajutorului material de la 700 de lei la 1000 de lei, precum și examene medicale și tratament gratuit. În premieră, suplimentar la pensii sau alocații, s-au acordat 600 de lei ca ajutor de sărbători pentru cei cu venituri mai mici de 2000 de lei.
Totodată, Buga a spus și pe ce își va concentra PDM atenția la capitolul social, dacă revine la guvernare. „Reieșind din Planul de Țară al PDM, sunt sigur că va fi continuată politica de majorare a salariilor, astfel încât salariul mediu pe economie să crească de la puțin peste 8700 de lei (435 euro) astăzi, la 13 000 de lei (650 euro) în următorii 4 ani. Salariul minim garantat va fi cu 50% peste minimul de existență pentru angajați. Este de apreciat că se va insista pe introducerea alocaţiei lunare pentru copii. Fiecare copil din ţara noastră va primi suplimentar, de la naştere şi până la împlinirea vârstei de 18 ani, câte 200 de lei lunar. Va continua creşterea indemnizaţiei unice la naşterea copilului de la 9459 de lei în prezent la 15000 de lei”, a menționat el.
De asemenea – a mai spus ex-ministrul – categoriile cu venituri mici vor beneficia de ajutoare, iar ajutorul de sărbători de 2000 de lei va fi acordat pensionarilor și altor beneficiari de alocații cu un venit sub 4000 de lei.
„Sunt convins că sistemul public de pensii va fi susținut în mod real, nu prin proiecte de legi populiste și prin denaturarea principiilor de bază ale sistemului, dar prin politici echilibrate și bine gândite. În acest caz, este real să fie majorate considerabil pensiile, cu precădere celor cu pensii mici, dublând pensia medie, până la 4250 lei. Pensia minimă, acum sub minimul de existență, va fi cu peste 25% peste acest minim, conform Planului de Țară”, a conchis Mircea Buga.
Cristina Gurez