O tânără mămică din Chișinău produce și comercializează un desert tradițional moldovenesc – Baba neagră. Este vorba despre Marina Vultur, producătoarea care de curând a descoperit magia prăjiturii de la nord și a decis să o împartă și cu alți oameni.
Solicitată de reporterul CURENTUL, protagonista ne-a mărturisit că a îndrăgit această activitate, fiind în concediul de îngrijire al copilului. Până atunci nu mâncase niciodată baba neagră, dar era curioasă să afle gustul acesteia.
„Am început să caut informații în internet, să întreb de rude și cunoscuți originari din raioanele de nord, ca să îmi fac o idee despre rețetă. Aceasta părea la început banală, cu ingrediente simple, dar a trebuit să eșueze de câteva ori până am primit consistența potrivită”, a relatat producătoarea.
Prima data când a gătit prăjitura, familia i-a spus că este exact așa cum o făceau pe timpuri bunicile și i-a recomandat să producă baba neagră la comandă. În acest mod, pasiunea pentru gătit a Marinei Vultur s-a transformat într-o mică afacere.
„Toată magia prăjiturii constă în faptul că nuanța ei nu se obține prin adaos de cacao sau coloranți, dar prin reacția îndelungată bicarbonatului de sodiu cu ulei și lapte. La gust este ca o budinca coaptă bine, poroasă și moale ca un jeleu”, a specificat ea.
Chiar dacă afacerea este inițiată recent, tânăra mămica a reușit deja să adune mai multe recenzii de la amatorii de deserturi.
„Oamenii care înțeleg munca depusă, dar și cunosc timpul necesar pentru a pregăti baba neagră, apreciază produsul. Unii însă consideră că este scump”, a adăugat cofetara.
De menționat că prăjiturile pot fi comandate prealabil pe rețelele de socializare. Desertul are aproximativ 1,5-2 kg și costă 200 lei.
sursa: curentul.md