O tânără de 17 ani a avut de suferit în urma intoxicației cu monoxid de carbon emanat de la sobă. Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de 13 decembrie 2022 într-o locuință din orașul Cahul.
Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în jurul orei 09:41. La fața locului a intervenit un echipaj al serviciului de asistență medicală. Ajunși, aceștia au stabilit că tânăra s-ar fi intoxicat cu gazul emanat de la soba din locuință. Aceasta a primit îngrijirile de rigoare, iar ulterior a fost transportată la spitalul raional.
Medicii au constat o intoxicație ușoară cu monoxid de carbon, iar după ulterioarele îngrijiri medicale tânăra a fost externată.
La moment viața persoanei este în afara oricărui pericol. Incendiul în încăpere nu s-a produs. Cauza și circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă repetat cetățenii să respecte cu strictețe regulile de exploatare a sobelor alimentate cu combustibil solid, dar și a altor instalații de încălzit locuințele. Salvatorii și pompierii recomandă ca înaintea utilizării, acestea să fie supuse unei verificări minuțioase.
Mai mult, pentru evitarea intoxicației cu monoxid de carbon, care este un gaz incolor și inodor, fapt care împiedică observarea lui, oamenii sunt rugați să aerisească sistematic încăperile, să nu obtureze canalele de ventilare, iar pe timpul nopții să stingă focul din sobe.
Întru evitarea situațiilor de risc, IGSU reamintește despre regulile de prevenire a situațiilor excepționale în urma utilizării surselor de încălzire printr-un spot social lansat anterior.