Astăzi, 21 ianuarie 2025 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne a inaugurat la Dondușeni, o nouă remiză de salvatori și pompieri independent energetică.
Inițierea edificării unei noi unități a fost posibilă grație Acordului de Cooperare pentru facilitarea asistenței, încheiat între Guvernul Republicii Moldova și Statele Unite ale Americii din data de 21 martie 1994.
La construcția remizei au fost utilizate tehnologii performante, fiind printre primele unități în care a fost implementată securizarea energetică prin instalarea pompelor de căldură și panourilor fotovoltaice. Astfel, acest edificiu a devenit practic complet autonom, întrucât 95% din energie este economisită datorită energiei verzi produsă de sistemul fotovoltaic.
La ceremonia oficială de deschidere a unității a participat Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, Ministrul Afacerilor Interne, doamna Daniella Misail-Nichitin, Însărcinat cu Afaceri al Ambasadei SUA în RM, Excelența sa Daniela Dipierro, șeful Oficiului teritorial Edineț, reprezentantul Guvernului în teritoriu, domnul Eugeniu Mogorean, șeful adjunct al Oficiului teritorial Edineț al Cancelariei de Stat, domnul Alexandru Bordeinîi, Președintele raionului Dondușeni, domnul Valentin Cebotari, dar și conducerea IGSU reprezentată de colonel Alexandru Oprea.
După ceremonia oficială de inaugurare a unității a fost desfășurat un exercițiu de teren cu implicarea forțelor și mijloacelor IGSU, dar și a fost prezentată autospeciala de tip „Punct de comandă mobil”, donată de Statele Unite ale Americii.
Unitatea de salvatori și pompieri de la Dondușeni reprezintă un edificiu modernizat, construit din temelie conform standardelor europene, care va spori securitatea cetățenilor din nordul țării.
Remiza este dotată cu oficii de lucru, boxe pentru autospecialele de intervenție, încăperi multifuncționale, depozite pentru păstrarea echipamentului din dotare, dar și săli de conferință și instruiri.
Datorită condițiilor mai bune oferite salvatorilor și pompierilor care vor activa în edificiu, peste 39 mii de locuitori din 30 de localități și orașul Dondușeni vor beneficia de siguranță și securitate. Totodată, inaugurarea remizei va contribui la sporirea nivelului de eficacitate în misiuni de lichidare a incendiilor, de salvare-deblocare, dar și alte situații de risc.
Remiza a fost construită în baza Programului de asistență SUA, iar valoarea financiară oferită de poporul american doar pentru edificarea unității este în suma de 913 700 USD. Guvernul Republicii Moldova a alocat 1 milion 800 mii lei pentru construcția remizei. Totodată, grație programului de asistență SUA, a fost posibilă achiziționarea autospecialei „Punct de comandă mobil” în sumă de 688 000 USD și a echipamentelor în sumă de 200 000 USD.
Suportul total oferit de Guvernul SUA pentru construcția unității, achiziționarea echipamentelor și autospecialei cuprinde valoarea de peste 1,8 milioane dolari.
Unitatea de salvatori și pompieri de la Dondușeni construită în cadrul Programului tehnic umanitar al Departamentului Apărării SUA reprezintă a cincisprezecea remiză dată în exploatare în urma suportului oferit de Guvernul American.
De asemenea, tot în cadrul acestui program, în anul 2025, urmează să fie inaugurate alte două unități de salvatori și pompieri la Căinari și Ocnița.