Municipiul Hunedoara şi oraşul Ialoveni din Republica Moldova sunt localităţi înfrăţite. În baza hotărârilor aprobate în prealabil de Consiliul Orăşenesc Ialoveni şi Consiliul Local Hunedoara, acordul de înfrăţire a fost semnat la 27 august 2021, în Republica Moldova.
Municipiul Hunedoara a fost reprezentat de o delegaţie condusă de primarul municipiului, Dan Bobouţanu. Din delegaţie au mai făcut parte viceprimarul Cătălin – Florin Olar şi consilierii locali Sorin Ilea, Florin Bolosin, Claudiu – Sorin Voinia şi Mircea – Marcel Popa.
Reprezentanţii municipiului Hunedoarei au fost invitaţi să participe şi la ceremoniile ocazionate de Ziua Naţională a Republicii Moldova (anul acesta împlinindu-se 30 de ani de la proclamarea independenţei ţării vecine faţă de fosta URSS).
„Sunt extrem de bucuros că am reuşit să stabilim o legătură oficială cu un oraş din Moldova, şi sunt şi mai bucuros că acest oraş este Ialoveniul. Îmi doresc ca această legătură să nu se rezume doar la vizite protocolare. Ne dorim schimburi culturale, sprijin administrativ reciproc şi, de ce nu, colaborări economice. Suntem onoraţi de această nouă colaborare instituţională şi ne bucurăm că am fost invitaţi să semnăm acordul de înfrăţire chiar de Ziua Naţională a Republicii Moldova”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Cristina Pendea