Ion Ceban, candidatul socialiștilor la șefia capitalei, a anunțat că astăzi începe o nouă etapă a lucrărilor de reparație capitală a drumurilor din Colonița – va fi reconstruită strada Stejarilor și apoi altele, informează PROVINCIAL.
Ceban, într-o postare pe Facebook, a spus că, „până acum au fost reparate capital și străzile Ștefan Neaga, Igor Vieru, Ștefan cel Mare. A fost construită strada Fîntînarilor care practic nu exista. De asemenea, reparații capitale s-au făcut și pe străzile B. P. Hașdeu, Tohatin, Em. Bucov, Hotin, Florilor, Trandafirilor, Bucureşti, Lăutarilor şi strada Unirii. A fost reconstruită Grădinița din strada Bogdan Petriceicu Hasdeu (sa nu spun cine a încercat sa fure de la localitate grădinița). Iluminat și amenajat recent parcul”.
„Întotdeauna am susținut suburbiile și nu a existat până acum nicio solicitare de la primarii suburbiilor pe care să nu o examinăm și susținem, indiferent de apartenenta politica. Până la sfârșitul săptămânii va fi testată linia de troleibuz cu propulsie autonomă pe traseul Colonița, Tohatin, Budești. Suburbiile sunt Chișinău și suntem alături de locuitorii lor!”, a subliniat politicianul.
Dina Roșca