Din 28 august 2021 a demarat o nouă etapă, de viață, de cultură, pentru noua destinație turistică spre satul Molovata Nouă, raionul Dubăsari, spre spațiul istoric-cultural – Muzeul Țăranului, informează PROVINCIAL.
Proiectul a fost demarat de fostul consilier municipal și director al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, Ion Ștefăniță.
„După 20 de luni de la demararea acestui proiect rural, după amestecul de var și nisip de râu, după restaurarea fiecărei ferestre și uși, am ajuns la ultima etapă de reabilitare, restaurare, amenajare – cea de punere în valoare a acestei bijuterii arhitecturale printr-un concept de lumină, interior-muzeal, exterior-artistic-nocturn. Lumină este viață. Scopul a fost realizat-o nouă lungime de viață pentru o casă din satele pustii ale Moldovei”, spune Ion Ștefăniță.
Casa Muzeu a fost și sfințită weekendul trecut.
„Țin să mulțumesc din suflet pentru toți cei care au susținut și au întrat în claca proiectului muzeal-rural.
– la Hram invitație nu se face, țăranul pur și simplu deschide Poarta, pentru creștinii motivați să respire cu cultură și istorie. Pe curând.
– Renaștem satele Moldovei”, mai spune Ștefăniță.
sursa: curentul.md
Asemenea muzee ar merita fiecare sat unde sunt case bune, dar abandonate. De dorit pe langa strazile asfaltate si mai aproape de centrele lor. Luminate si unde s-ar putea de gasit si un voluntar petru a le pazi pe timp de 7/24 ore