O minoră a avut de suferit în urma intoxicării cu monoxid de carbon emanat de la un cazan defect, care funcționa pe bază de combustibil solid. Cazul a avut loc pe 21 martie într-o locuință din localitatea Izvoare, raionul Fălești.
Potrivit informațiilor recepționate de la Serviciul 112, fata în vârstă de 12 ani a avut nevoie de asistență medicală, după ce s-ar fi intoxicat cu produsele de ardere, care nu au fost evacuate corespunzător prin canalul de evacuare. Astfel, la fața locului a intervenit un echipaj de medici, care au transportat de urgență minora în stare inconștientă la spitalul raional.
La moment, tânăra se află sub supravegherea medicilor în stare gravă, dar stabilă. Incendiu în încăpere nu s-a produs, iar circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește cetățenilor despre necesitatea respectării regulilor de utilizarea a surselor de încălzit locuințele, cum ar fi cazanele, dar și sobele alimentate cu combustibil solid și gazos.
Mai mult, pompierii îndeamnă oamenii să nu obtureze canalele de ventilare, să aerisească bine încăperile, iar pe timpul nopții să stingă focul din sobe.
Totodată, pentru evitarea intoxicației cu monoxid de carbon, persoanele sunt rugate să verifice sistematic starea cazanelor, sobelor și altor surse de încălzit, înainte de exploatare, iar în cazul în care depistează fisuri sau defecțiuni să le înlăture pentru a nu-și pune viața în pericol.
Potrivit IGSU, din cauza intoxicațiilor cu monoxid de carbon, de la începutul anului 2023 au avut de suferit 61 de persoane, dintre care 30 de copii, iar o persoană a decedat.