Sportivii din Republica Moldova au obținut o medalie de argint și una de bronz la Campionatul Mondial de Lupte U-23 Seniori care s-a desfășurat, în perioada 1-7 noiembrie, la Belgrad, Serbia, informează PROVINCIAL cu referire la Ministerul Educației și Cercetării.
Luptătorul Radu Lefter, antrenat de către Nicolai Scurtul, a cucerit medalia de argint, devenind vicecampion mondial U-23 Seniori, reușind să învingă, la categoria de greutate 97 kg, sportivii din Ucraina, Ungaria și Kazahstan.
Medalia de bronz a fost cucerită de luptătorul Nicolai Grahmez, antrenat de către Nicolai Dudoglo, la categoria de 70 kg. Sportivul moldovean a învins adversarii din Turcia, Armenia, România și Slovacia.
Precizăm că participarea sportivilor la Campionatul Mondial de Lupte Under-23 Seniori a fost posibilă cu sprijinul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.
Dina Roșca