Fostul șef al statului, actual – președintele socialiștilor, Igor Dodon, comunică despre o întrevedere cu familia monoparentală Bordeniuc din satul Cucuruzeni, raionul Orhei. Aliona Bordeniuc, crește singură trei copii, dintre care Petru, în vârstă de 10 ani și Victoria, de 8 ani, sunt diagnosticați cu hipoacuzie și sunt purtători de implant cohlear.
Dodon mai spune că Aliona Bordeniuc s-a adresat după sprijin în vederea procurării unor accesorii pentru implantul cohlear pentru copiii săi, dat fiind că la finele anului trecut s-a defectat partea exterioară a implantului cohlear al lui Petru, copilul până în prezent neavând posibilitatea să audă, și aparatul Victoriei la fel, periodic se defectează.
Astfel, fostul șef al statului declară că a dăruit ambilor copii câte un set de accesorii pentru implant cohlear, procurat cu suportul Ambasadei Chinei în RM și câte un procesor de sunet, Nucleus 6, de o generație mai nouă, oferit de Compania Cohlear din România.
Totodată – susține Dodon – am anunțat-o pe doamna Aliona Bordeniuc că am convenit cu doctorul Diana Chirtoca, care activează la Spitalul clinic Republican pentru copii „Emilian Cotaga”, să efectueze conectarea și reglajul procesorului de sunet al aparatelor cohlear chiar astăzi, astfel ca Petru să audă din nou cât mai urgent.
Cristina Pendea