Inspectoratul General al Poliţiei anunţă despre reţinerea a șase persoane, care au decurs la o serie de şantajuri, distrugeri şi deteriorări intenţionate a bunurilor unei familii care deține în proprietate și administrează un magazin-restaurat în localitatea Baurci-Moldoveni din raionul Cahul, în scopul achitării periodice a unei sume de bani.
Din gruparea criminală face parte și o persoană aflată în detenție în Penitenciarul din Cahul.
Activitatea grupului criminal organizat a fost documentată mai bine de un an, operaţiunea de destrucurare a acestuia fiind realizată de ofiţerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP angajații Direcției generale de urmărire penală a IGP, în comun cu Procurorii PCCOCS, cu suportul Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială “Fulger” a IGP.
În urma măsurilor speciale de investigaţii s-a stabilit că organizatorii grupării, șase persoane, cu vârstele între 20-30 de ani, au organizat comiterea mai multor activităţi criminale, a căror ţintă erau membrii familiei care deținea în proprietate și administra un magazin. Mai concret, aceştia, începând cu luna decembrie a anului 2017, până în prezent, acționau prin şantaj, incedierea imobilelor şi tragerii din armă în geamurile magazinului și automobilelor proprietarilor.
La 28 septembrie curent, angajații poliției au descins la domiciliile a patru membri ai grupului criminal organizat, iar în rezultatul acţiunilor demarate, au fost depistate şi ridicate obiecte care demonstrează apartenenţa acestora la săvâşrirea infracţiunilor sus-menţionate, inclusiv: aparate de telefonie mobilă, lubrifiant pentru incendiere, droguri și ceasuri furate.
Drept urmare a activităţilor întreprinse, au fost reţinute șase persoane, care anterior fusese cercetate pentru cazuri similare.
Actualmente, se întreprind măsuri speciale de investigații și de urmărire penală pentru a acumula materialul probator necesar în scopul deferirii persoanelor vinovate justiției.
Dina Roșca