În dimineaţa zilei de ieri, o femeie din oraşul Taraclia în vârstă de 70 de ani a decedat, după ce un incendiu a izbucnit în locuinţa acesteia.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepţionat la ora 11.28. Potrivit angajaţilor Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgență (IGSU) alertaţi la faţa locului, flăcările au cuprins lenjeria de pe patul unde a fost găsit cadavrul carbonizat al persoanei.
Pompierii au reuşit lichidarea arderii fără ca aceasta să obţină răspândire, însă viaţa femeii nu a putut fi salvată.
Potrivit primelor investigaţii, incendiul s-ar fi produs de la o sobă defectă, care a fost exploatată cu încălcări a regulilor antiincendiare.
Circumstanţele cazului urmează a fi stabilite ulterior.
IGSU atenţionează oamenii să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor şi să nu exploateze surse de încălzire defecte. În cazul în care observă că sobele sau instalaţiile de încălzire sunt necorespunzătoare să apeleze după ajutor la specialişti. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului, în Republica Moldova au avut loc 574 incendii în care au decedat 48 de persoane.
Dina Roșca