În după amiaza zilei de astăzi, pompierii au intervenit la lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Sărătenii Vechi, raionul Teleneşti. Apelul la Serviciul 112 a fost recepţionat la ora 12.47.
La faţa locului pentru lichidarea arderii au fost îndreptate două autospeciale. Ajunşi, pompierii au stabilit că, de flăcări este cuprinsă o casă bătrânească.
În urma incendiului au avut de suferit două persoane, un bărbat în vârstă de 82 de ani care a fost evacuat de vecini până la intervenţia echipelor de pompieri, dar şi o femeie în vârstă de 79 de ani care a fost găsită fără suflare.
Potrivit primelor informaţii, bărbatul a primit arsuri de gradul IV pe suprafaţa corpului fiind internat la spital. În urma incendiului au fost afectate bunurile materiale din interiorul casei, iar tavanul s-a prăbuşit.
Circumstanţele cazului urmează a fi stabilite de specialişti.