La 11 iulie curent, în jurul orei 22.00 poliția din Dondușeni a fost sesizată referitor la un accident rutier, care a avut loc pe traseul local din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, în urma căruia o femeie de 66 de ani din aceeași localitate, a decedat.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, femeia se deplasa pe partea stângă a carosabilului, când a fost tamponată de un automobil, care și-a continuat deplasarea.
În urma măsurilor întreprinse de polițiștii din Dondușeni, la scurt timp a fost identificat automobilul de marca Volkswagen, care a comis accidentul, dar și șoferul care se afla la volan. Acesta s-a dovedit a fi angajat al Inspectoratului de poliție Dondușeni de 26 de ani, care se afla în afara serviciului.
Fiind testat alcoolscopic s-a stabilit că tânărul avea o concentrație de alcool de 0,65 mg/l în aerul expirat. Acesta a declarat colegilor săi, că a consumat alcool după ce a comis accidentul.
Reieșind din acest fapt, polițistului i-au fost preluate probe biologice, care urmează să stabilească perioada când a consumat.
Actualmente, pe cazul dat a fost pornită o cauză penală conform art.264 al.3 Cod penal, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.
Urmărirea penală este efectuată, în continuare, de procurorii din Dondușeni, care urmează să stabilească toate circumstanțele.
Inspectoratul General al Poliției reitereaza că, nu tolerează un astfel de comportament în rândurile polițiștilor iar subofițerul implicat în accident va purta răspundere pentru fapta comisă conform legii.
Doina Munteanu