O femeie din orașul Fălești, care crește de una singură 7 copii, astăzi, a primit în dar – o locuință. Despre aceasta a anunțat președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.
„Astăzi, în Joia Mare din Săptămîna Patimilor, am înmînat cheile de la propria locuință doamnei Olesea Vasilciuc din orașul Fălești care crește de una singură 7 copii. Pînă în prezent familia Vasilciuc a locuit la bunici, într-un apartament cu 2 odăi, în total fiind 11 persoane. Împreună cu Prima Doamnă am decis ca din partea Fundației de Binefacere „Din Suflet” să le oferim o casă spațioasă cu condiții bune de trai precum și electrocasnicele necesare. Totodată, cu prilejul sfintelor sărbători de Paște am dăruit copiilor cadouri și produse pentru masa de sărbătoare”, a scris Dodon.
Dina Roșca