
Procuratura Chișinău anunță că printr-o sentință recent emisă, o femeie de 34 de ani, a fost condamnată pentru conducerea mijlocului de transport, în stare de ebrietate.
Instanța a stabilit pedeapsa de 2 ani de închisoare dintre care 8 luni urmează a fi executate în penitenciar, iar cealaltă parte a pedepsei (1 an și 4 luni de închisoare) a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probă de 2 ani.
Potrivit probelor, inculpata, cunoscând că a fost privată de dreptul de a conduce mijloace de transport, la 27 decembrie 2025, a urcat la volanul automobilului de marca „Ford”, în stare de ebrietate și a comis un accident rutier. Aceasta a tamponat un automobil de marca „Volkswagen Jetta” condus de o altă femeie. În timpul documentării accidentului rutier, inculpata, a fost suspectată de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică, respectiv polițiștii au condus-o la Dispensarul Republican de Narcologie.
Urmare a testării alcoolscopice, s-a constatat că femeia se afla în stare de ebrietate alcoolică, având o concentrație de vapori alcool în aerul expirat de 0,94 mg/l, fiind emisă concluzia: stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.
Inculpata și-a recunoscut vinovăția.
Procuratura reiterează că conducerea mijloacelor de transport în stare de ebrietate reprezintă un pericol major pentru siguranța publică, iar persoanele care încalcă legea vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.


















