O femeie în vârstă de 80 de ani a decedat în urma unui incendiu izbucnit din cauza utilizării necorespunzătoare a sobei de încălzit, informează PROVINCIAL.
Cazul a avut loc în seara zilei de 7 decembrie în localitatea Dărcăuți, raionul Soroca. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 22:56.
Potrivit datelor înregistrate, o casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări, iar în interior se afla o persoană țintuită la pat. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri care au reușit localizarea arderii la ora 23:34 .
În urma arderii, focul a distrus bunurile materiale dintr-o cameră şi 60% din acoperișul casei, iar pe pat, salvatorii au depistat cadavrul carbonizat a femeii în vârstă de 80 de ani.
Circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
Potrivit primelor cercetări incendiul a izbucnit din cauza nerespectării regulilor antiincendiare la utilizarea sobei În acest context, IGSU atenționează repetat populația despre necesitatea respectării regulilor antiincendiare în perioada rece a anului în special la exploatarea sobelor și surselor de încălzit.
Oamenii sunt îndemnați repetat să verifice instalațiile înainte de utilizare, să evite amplasarea obiectelor combustibile, mobilierului și lenjeriei de pat în preajma surselor de încălzire. Încăperile încălzite cu sobe trebuie să fie aerisite, iar focul trebuie să fie stins pe noapte.
Conform datelor IGSU, de la începutul anului 2020 în țară au fost înregistrate 1680 de incendii în care au decedat 99 de persoane.
Cristina Pendea