
În după-amiaza zilei de 16 noiembrie 2025, pompierii din nordul țării au fost solicitați să intervină la un incendiu produs într-o gospodărie din satul Hădărăuți, raionul Ocnița. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:17.
Potrivit primelor informații, o deflagrație a avut loc în locuință după ce proprietara, o femeie în vârstă de 57 de ani a încercat să aprindă focul în sobă utilizând un lichid ușor inflamabil. În urma exploziei, aceasta a suferit arsuri de gradul II și III în regiunea feței. Victima a fost preluată de echipajul medical și transportată la spitalul raional, starea acesteia fiind calificată ca medie–gravă.
La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că în urma exploziei s-a produs un incendiu în bucătăria locuinței, unde flăcările au afectat bunurile materiale din interiorul acesteia.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cel mai probabil cauza de producere a situației este nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobei.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează populația despre importanța respectării regulilor de siguranță și antiincendiare. Specialiștii avertizează că utilizarea lichidelor ușor inflamabile, precum benzina, petrolul sau gazul lampant, pentru aprinderea focului în sobă este strict interzisă, întrucât poate provoca incendii sau explozii cu consecințe grave asupra sănătății și vieții.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 20 de situații de risc.


















