Asociația Patronală Moldovenească de Reciclare și Colectare a Metalelor Feroase și Neferoase, la mai puțin de două săptămâni de la ultima intervenție cu privire la acțiunile de intimidare pentru destabilizarea pieței metalelor, astăzi, comunică despre noi abuzuri în domeniu.
Ion Drăniceru, șeful Asociației, a declarat: „Abuzurile și perchezițiile despre care noi discutam pe data de 23 iulie au avut loc la 1 august. Asociația constată amplificarea presiunilor asupra membrilor săi. Presiunile asupra noastră s-au amplificat la 3 august. În acea zi au fost efectuate percheziții la mai multe companii. Au avut loc percheziții și la domicilii. Acțiunile de intimidare continuă nestingherit. Se face tot posibilul pentru blocarea activității”, a spus Drăniceru.
La fel, potrivit șefiei Asociației, în spatele presiunilor s-ar afla un agent economic, care ar fi oferit unele informații organelor de drept. „A oferit declarații pentru destabilizarea pieței metalelor, ca scop final fiind preluarea business-ului. Tot el, conlucra cu majoritatea din cei reținuți”, precizează Drăniceru.
În același timp, el susține: „Avem impresia că Procuratura nu dorește să afle adevărul. Mai bine de 9 luni asistăm la acțiuni de intimidare. Reținerea acestor persoane duce la blocarea activității pieței metalelor din Republica Moldova”.
Prin urmare, Drăniceru face apel la organele de stat. „Sperăm că vor solicita direct și cinstit informațiile pe care noi suntem gata sa le oferim în orice moment”, a conchis Drăniceru.
Cristina Pendea